În cazul în care unul dintre soți decedează în timpul procesului de divorț, instanța ia act de încetarea căsătoriei prin deces și dispune închiderea dosarului de divorț. Însă de la această regulă există o excepție notabilă, aplicabilă doar în situațiile în care soțul supraviețuitor este pârât în procesul de divorț iar cererea de divorț a soțului decedat, reclamant în procesul de divorț, se bazează exclusiv pe culpa pârâtului. Această excepție este aplicabilă chiar și in situațiile în care soțul supraviețuitor a formulat în procesul de divorț cerere reconvențională în care invocă culpa exclusivă a soțului reclamant sau culpa comună

Dacă sunt întrunite aceste condiții iar soțul reclamant decedează în cursul divorțului, moștenitorii acestuia vor putea cere continuarea procesului de divorț. Dacă instanța constată culpa exclusivă a soțului supraviețuitor va admite acțiunea, căsătoria fiind considerată desfăcută de la data introducerii cererii de divorț, deci anterior decesului soțului a cărui moștenire urmează a fi împărțită. Efectul imediat al unei asemenea hotărâri este că soțul supraviețuitor va pierde orice drept la moștenire legală, considerându-se că nu mai avea calitatea de soț la data deschiderii succesiunii.

Prin urmare, pentru ca această excepție de la regulă să fie aplicabilă este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

• soțul decedat să fi invocat în cererea de divorț culpa exclusivă a soțului supraviețuitor;
• decesul să se producă cât timp nu există o hotărâre definitivă de divorț, chiar dacă există o hotărâre a instanței de fond;
• moștenitorii (legali sau testamentari) să dorească continuarea procesului;
• instanța să constate prin hotărâre definitivă desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a soțului supraviețuitor.

Pierderea calității de soț supraviețuitor și înlăturarea de la moștenire în situația prezentată mai sus produce efecte doar în ceea ce privește drepturile care se cuvin soțului supraviețuitor conform legii. Găsești aici mai multe informații despre aceste drepturi. Pierderea calității de soț supraviețuitor prin continuarea procesului de divorț după deces nu produce, în principiu, efecte asupra drepturilor acordate de către defunct soțului supraviețuitor prin testament, însă pentru o analizare a valabilității legatelor într-o asemenea situație trebuie efectuată o analiză de la caz la caz.

Pentru mai multe informații privind acest subiect, contactați-ne la contact@heredio.ro sau 0744.606.201.

Articolul Cum poate fi înlăturat de la moștenire soțul supraviețuitor aflat în proces de divorț cu defunctul apare prima dată în Heredio.

• O cotă parte din moștenire sau toată moștenirea dacă nu există moștenitori legali sau testamentari
• Un drept la rezervă succesorală;
• Un drept de abitație asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moștenirii
• Un drept special de moștenire asupra mobilierului și obiectelor de uz casnic
• Un drept la exercitarea sezinei, adică de a exercita drepturile și acțiunile defunctului
• Un drept asupra bunurilor aflate în coproprietate prevăzute în clauza de preciput
• Un drept la pensie de urmaș
• Un drept la ajutor din partea angajatorului soțului defunct
• Un drept la ajutor de deces din bugetul asigurărilor sociale de stat

În continuare vom face o prezentare a acestor drepturi și a condițiilor în care soțul supraviețuitor poate să beneficieze de ele.

1. Cota parte din moștenire

Cota parte din masa succesorală care îi revine soțului supraviețuitor se calculează prin raportare la bunurile defunctului, respectiv bunurile sale proprii și bunurile rezultate după lichidarea regimului matrimonial. Bunurile atribuite soțului supraviețuitor după lichidarea regimului matrimonial nu fac obiectul succesiunii. În funcție de clasa moștenitorilor cu care vine la succesiune, cota din masa succesorală care revine soțului supraviețuitor este următoarea:

1. În concurs cu descendenții defunctului soțul supraviețuitor are dreptul la 1/4 din moștenire, indiferent de numărul descendenților;
2. În concurs cu ascendenții privilegiați (părinții defunctului) când vin la moștenire împreună cu colateralii privilegiați (frații și surorile defunctului, precum și cu descendenții acestora până la gradul IV), soțul supraviețuitor are dreptul la 1/3 din moștenire;
3. În concurs numai cu ascendenții privilegiați sau numai cu colateralii privilegiați, soțul supraviețuitor are dreptul la 1/2 din moștenire;
4. În concurs cu ascendenții ordinari (bunici, străbunici) sau cu colateralii ordinari (rudele colaterale cu excepția colateralilor privilegiați, adică unchi, mătuși, veri primari și frații/surorile bunicilor) soțul supraviețuitor are dreptul la 3/4 din moștenire
5. În lipsa rudelor din cele 4 clase care vor și pot să vină la moștenire și dacă defunctul nu a gratificat alte persoane prin testament, soțul supraviețuitor primește întreaga moștenire.

Aceste cote pot fi modificate de către defunct prin testament, atât prin majorarea cât și prin reducerea lor,  cu respectarea rezervei succesorale a soțului supraviețuitor.

2. Dreptul la rezerva succesorală

Soțul supraviețuitor este moștenitor rezervatar, ceea ce înseamnă că beneficiază de o cotă parte din moștenire, numită rezervă succesorală, chiar împotriva voinței defunctului manifestată prin liberalități ori dezmoșteniri. Rezerva succesorală este de jumătate din cota legală care i se cuvine moștenitorului rezervatar. Prin urmare, prin raportare la cotele legale care se cuvin soțului supraviețuitor, rezerva sa succesorală este următoarea:

• 1/8 din masa succesorală, dacă vine în concurs descendenții defunctului;
• 1/6 din masa succesorală, dacă vine în concurs cu ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi;
• 1/4 din masa succesorală, dacă vine în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi sau numai cu colateralii privilegiaţi;
• 3/8 din masa succesorală, dacă vine în concurs cu ascendenţi ordinari sau colaterali ordinari
• 1/2 din masa succesorală în lipsa rudelor din cele 4 clase care vor și pot să vină la moștenire.

Dacă rezerva succesorală a soțului supraviețuitor este încălcată, adică dacă primește mai puțin decât cotele de mai sus, acesta poate să solicite în instanță respectarea drepturilor sale și întregirea rezervei.

3. Dreptul de abitație asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moștenirii

Soțul supraviețuitor care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuință corespunzătoare nevoilor sale beneficiază de un drept de abitație asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moștenirii. Acest drept se naște doar dacă această locuință face parte din masa succesorală.

Dreptul de abitație este gratuit, deci ceilalți moștenitori nu vor putea cere soțului supraviețuitor să achite contravaloarea folosinței. Însă oricare dintre moștenitori poate cere restrângerea dreptului de abitație dacă locuința nu este în întregime necesară soțului supraviețuitor sau înlocuirea obiectului abitației, dacă pune la dispoziția soțului supraviețuitor o altă locuință corespunzătoare.

Fiind un drept strict personal, dreptul de abitație nu poate fi înstrăinat, deci soțul supraviețuitor nu va putea să închirieze locuința care face obiectul acestui drept, nici măcar în parte.

Dreptul de abitație se stinge la momentul la partajul moștenirii, însă nu mai devreme de un an de la data deschiderii moștenirii. Dreptul de abitație încetează de drept înainte de termenul de un an dacă soțul supraviețuitor se recăsătorește în  interiorul acestui termen.

4. Dreptul special de moștenire asupra mobilierului și obiectelor de uz casnic

Suplimentar față de cota parte din moștenire care îi revine conform prevederilor legale sau testamentare, soțul supraviețuitor moștenește mobilierul și obiectele de uz casnic care au fost folosite în comun de către soți. Pentru a dobândi acest drept, soțul supraviețuitor trebuie să nu vină la moștenire în concurs cu descendenții defunctului (copii, nepoți etc). De asemenea, acest drept poate fi diminuat, total sau parțial dacă soțul decedat a dispus de mobilier și obiectele de uz casnic prin legate sau donații. Acest drept special privește doar partea soțului defunct din astfel de bunuri comune ale soților sau bunurile proprii ale soțului defunct din această categorie.

5. Dreptul la exercitarea sezinei, adică de a exercita drepturile și acțiunile defunctului

Soțul supraviețuitor, împreună cu descendenții și părinții defunctului, este moștenitor sezinar și în această calitate are dreptul de a administra patrimoniul succesoral și de a exercita drepturile și acțiunile defunctului începând cu data deschiderii succesiunii și înainte de a-i fi stabilită calitatea de moștenitor pe cale notarială sau judecătorească.

Această calitate îi permite soțului supraviețuitor să folosească patrimoniul succesoral și să îl administreze. Astfel, chiar anterior dezbaterii succesorale, soțul supraviețuitor poate să perceapă chiriile imobilelor care compun masa succesorală, să ia măsuri de conservare a bunurilor din patrimoniul succesoral, să introducă cereri în instanță care au ca scop protejarea masei succesorale (de ex. acțiuni de evacuare, acțiuni posesorii, acțiune în revendicare). Considerăm că în situațiile în care masa succesorală conține părți sociale sau acțiuni, soțul supraviețuitor poate vota pentru părțile sociale / acțiunile deținute de către defunct, în lipsa unor prevederi contrare în actul constitutiv. O asemenea substituire ar fi permisă doar în situațiile în care deciziile privesc măsuri de administrare a patrimoniului societar sau urmăresc să prevină o pagubă iminentă, cum ar fi declararea inactivității, dizolvarea, deschiderea procedurii insolvenței, declararea scadenței anticipate a unui credit etc. Astfel, soțul supraviețuitor ar putea vota pentru numirea unui administrator sau prelungirea mandatului acestuia, prelungirea unei linii de credit, schimbarea sediu social sau prelungirea contractului pentru folosința sediului social precum și în alte situații similare. 

6. Dreptul asupra bunurilor aflate în coproprietate prevăzute în clauza de preciput

Clauza de preciput este acea prevedere din convenția matrimonială prin care se stipulează că soțul supraviețuitor preia fără plată, înainte de partajul moștenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deținute în devălmășie sau în coproprietate. Clauza de preciput, la fel ca și convenția matrimonială, sunt opționale.

În practică, această clauză este folosită fie pentru a atribui soțului supraviețuitor anumite bunuri care au o valoare sentimentală sau practică importantă dar nu fac parte din mobilier sau bunuri de uz casnic și ar face obiectul partajului succesoral (de exemplu un tablou, un autoturism, o colecție de arme). De asemenea clauza de preciput este utilă pentru a asigura soțului supraviețuitor folosința locuinței comune sau a unui fond de comerț care a fost exploatat în comun de soți în timpul vieții, evitând astfel atribuire acestor bunuri altui moștenitor în cadrul partajului succesoral. Deși clauza de preciput nu este supusă raportului donațiilor, ea este supusă reducțiunii, dacă prin acordarea ei este afectată rezerva succesorală a altor moștenitori.

7. Dreptul la pensia de urmaș

Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș în cazul decesului soțului asigurat sau pensionar, în următoarele condiții:

• La împlinirea vârstei-standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 15 ani. Dacă durata căsătoriei a fost mai mică de 15 ani, dar de cel puțin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaș cuvenit se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv 6% pentru fiecare an de căsătorie în minus;
• Indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul 1 sau 2, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 1 an;
• Indiferent de vârstă și de durata căsătoriei, dacă decesul soțului s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale și dacă soțul supraviețuitor nu realizează venituri lunare din activități dependente;
• Dacă nu îndeplinește condițiile de mai sus, beneficiază de pensie de urmaș pe o perioadă de 6 luni de la data decesului dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare din activități dependente ;
• Dacă are în îngrijire la data decesului unul sau mai mulți copii în vârstă de până la 7 ani, soțul supraviețuitor beneficiază de pensie de urmaș până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 7 ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare din activități dependente.

Dacă soțul supraviețuitor are dreptul la o pensie proprie și îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru obținerea pensiei de urmaș după defunct,  poate opta pentru cea mai avantajoasă pensie.

8. Dreptul la ajutor din partea angajatorului soțului defunct

Angajatorii pot să prevadă în contractul de muncă sau în regulamentul intern acordarea unui ajutor către soțul supraviețuitor al angajatului decedat. Prevederea acestui ajutor în contractul de muncă sau în regulamentul intern nu este obligatorie, dar dacă angajatorul a prevăzut acest avantaj, este obligat să-l acorde în condițiile stabilite. De obicei acest ajutor constă în acordarea către soțul supraviețuitor sau către descendenți a unei sume de bani calculată prin raportare la salariul angajatului decedat sau prin raportare la salariul mediu pe unitate.

9. Dreptul la ajutor de deces din bugetul asigurărilor sociale de stat

Soțul supraviețuitor are dreptul să încaseze ajutorul de deces acordat din bugetul asigurărilor sociale de stat. Cuantumul ajutorului de deces se stabilește anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat și nu poate fi mai mic decât valoarea câștigului salarial mediu brut.

Ajutorul de deces se achită în termen de 3 zile lucrătoare de la solicitare de către casa teritorială de pensii, în cazul decesului pensionarului sau al asiguratului sau de către instituția care gestionează bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cazul decesului șomerului.

Pentru mai multe informații privind acest subiect, contactați-ne la contact@heredio.ro sau 0744.606.201.

Articolul Drepturile soțului supraviețuitor apare prima dată în Heredio.

Mandatul de ocrotire este contractul prin care o persoană care are capacitate de exercițiu deplină, adică nu are nicio restricție de a încheia acte juridice,  împuternicește o persoană să o îngrijească și să îi administreze bunurile în situația în care mandantul (cel care acordă mandatul) se va afla în situația de a nu mai putea să se îngrijească de sine sau să își administreze bunurile. Astfel, mandantul se poate asigura că îngrijirea sa și bunurile sale vor rămâne pe mâini bune.

Mandatul de ocrotire trebuie încheiat prin înscris autentic notarial și va fi înscris în Registrul Național Notarial de Evidență a Procurilor. El poate conține cuprinde instrucțiunile mandantului cu privire la îngrijirea sa și condițiile de viață după survenirea incapacității precum și privind modul de administrare a bunurilor și veniturilor. Trebuie notat că dacă în cuprinsul mandatului de ocrotire, mandatarul este împuternicit expres cu administrarea deplină a bunurilor mandantului, acesta poate încheia inclusiv acte de înstrăinare sau grevare, tranzacții ori compromisuri, se va putea obliga prin cambii sau bilete la ordin ori intenta acțiuni în justiție și va putea încheia orice alte acte de dispoziție privind  bunurile mandantului.

Foarte important, pentru a asigura că mandatarul își va îndeplini atribuțiile, legea impune indicarea unei persoane căreia mandatarul trebuie să-i dea socoteală privind modul în care l-a îngrijit pe mandant și a administrat bunurile acestuia. Recomandăm ca această persoană, care va verifica modul de îndeplinire a mandatului, să aibă pregătirea juridică și economică necesară pentru a analiza actele patrimoniale efectuate în numele mandantului dar și pentru a putea lua măsurile necesare în situația în care mandatul nu este executat satisfăcător.

Având în vedere că mandatul de ocrotire este încheiat câtă vreme mandantul este apt să se îngrijească de sine și de bunurile sale, pentru ca mandatarul să poată începe exercitarea atribuțiilor sale trebuie să survină o deteriorare a facultăților mintale ale mandatului, dovedită prin rapoarte de evaluare medicală şi psihologică. Această situație de fapt trebuie constatată de către instanța de tutelă, în cadrul unei proceduri judiciare inițiată la cererea mandatarului dar la care pot participa și procurorul, persoana căreia mandatarul trebuie să-i dea socoteală conform contractului de mandat și un membru de familie al mandantului. Pentru a evita prejudicierea mandantului, pe durata procedurii judiciare se poate numi un curator special, prioritate având mandatarul din mandatul de ocrotire.

Dat fiind că mandatul de ocrotire este, după cum îi spune numele, o măsură de protecție a unei persoane vulnerabile, executarea mandatului are ca obiect principal interesul mandantului și asigurarea respectării demnității, a drepturilor și libertăților acestuia, a voinței, nevoilor și preferințelor lui, precum și salvgardarea autonomiei sale. Prin urmare, scopul mandatului de ocrotire este protejarea mandantului, nu protejarea averii acestuia. Această distincție este deosebit de importantă și trebuie avută în vedere de persoana căreia mandatarul trebuie să îi dea socoteală, pentru a evita situațiile în care bunurile unei persoane vulnerabile sunt exploatate în interesul unor terțe persoane. Astfel, este deosebit de important ca mandatul de ocrotire să fie întocmit de o persoană cu pregătire juridică temeinică și după o discuție exhaustivă privind modul în care mandantul dorește să fie îngrijit și să îi fie administrată averea.

Dacă au încetat cauzele care au provocat încuviințarea mandatului, mandatarul este obligat să sesizeze de îndată instanța de tutelă în vederea constatării încetării executării contractului ca urmare a redobândirii de către mandant a capacității de exercițiu. Dacă mandantul este îngrijit într-o instituție sanitară, aceeași obligație revine și acestei instituții. Mandatul de ocrotire încetează să producă efecte dacă instanța constată încetarea executării contractului ca urmare a redobândirii de către mandant a capacității de exercițiu. De asemenea, mandantul redevenit capabil poate revoca oricând mandatul.

Vă rugăm să ne contactați dacă doriți mai multe informații privind mandatul de ocrotire sau pentru a începe planificarea succesiunii dumneavoastră.

Articolul Mandatul de ocrotire apare prima dată în Heredio.

Înainte de a prezenta condițiile generale în care se transferă prin moștenire părțile sociale, este util să clarificăm că în situația în care decedatul avea atât calitatea de asociat cât și calitatea de administrator al societății, doar părțile sociale pot fi transmise prin moștenire. Calitatea de administrator al societății nu se transmite prin moștenire, funcția de administrator încetând la data decesului. În cazul în care decedatul este unicul administrator, una dintre prioritățile asociaților trebuie să fie desemnarea unui nou administrator deoarece, pe de o parte, administratorul este singurul organ al societății care are dreptul de a conduce societatea iar pe de altă parte, lipsa organelor de conducere poate duce la declararea inactivității fiscale (anularea codului TVA) sau chiar la dizolvarea societății.

Primul pas în cazul decesului unui asociat în SRL este dezbaterea succesiunii, în vederea stabilirii identității moștenitorilor părților sociale. Folosim termenul de moștenitori atât pentru moștenitorii legali cât și pentru legatari (moștenitorii testamentari). Deoarece pentru deținerea calității de asociat nu există restricții de naționalitate sau domiciliu, este posibil ca succesiunea să nu fie dezbătută conform dreptului român. Dar dacă societatea este reglementată de dreptul român, indiferent de legea care reglementează succesiunea, exercitarea calității de asociat sau exercitarea drepturilor care se cuvin succesorilor asociatului decedat vor urma regulile generale aplicabile societății.

Până la stabilirea calității de moștenitor, considerăm că există posibilitatea ca anumite categorii de moștenitori legali, numiți moștenitori sezinari, să poată exercita anumite drepturi ale defunctului în ceea ce privește calitatea sa de asociat. Moștenitorii sezinari sunt soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați. Conform prevederilor legale, de la data decesului, moștenitorii sezinari pot administra patrimoniul succesoral și pot exercita drepturile și acțiunile defunctului. Desigur, exercitarea acestor drepturi se subsumează celorlalte reguli care guvernează devoluțiunea succesorală și acceptarea moștenirii iar moștenitorii sezinari nu pot efectua decât acte de administrare, de exemplu formularea unei solicitări către administrator pentru convocarea adunării generale a asociaților (AGA) sau votarea în AGA în chestiuni administrative (de exemplu numirea unui administrator, aprobarea situațiilor financiare etc.).

În cazul în care succesiunea este dezbătută conform dreptului românesc sau unui alt sistem care instituie o rezervă pentru anumite categorii de succesori ( de exemplu dreptul italian sau dreptul spaniol), poate fi necesară evaluarea părților sociale, pentru a se putea stabili cotitatea disponibilă și rezerva succesorală. Motivul este că, deși părțile sociale au de cele mai multe ori o valoare nominală mică, acestea dau dreptul asociatului la o cotă parte din societate, care poate avea o valoare mult mai mare. De exemplu, dacă o societate are un capital social de 1000 Lei, împărțit în 100 de părți sociale cu o valoare nominală de 10 lei, un legat testamentar pentru 50 de părți sociale nu înseamnă că valoarea legatului este 500 Lei. Pentru stabilirea valorii legatului se impune stabilirea, de către un evaluator autorizat, a valorii societății. În funcție de metoda de evaluare, rezultatul poate fi diferit. Astfel, o stabilire a activului net al societății diferă față de o evaluare a valorii de piață.

Dacă asociatul decedat are calitatea de asociat unic și niciunul dintre moștenitori nu dorește să preia calitatea de asociat și să asigure astfel continuitatea societății, aceasta se va dizolva, iar moștenitorii vor dobândi activele rezultate în urma procedurii de lichidare. Aceeași va fi situația dacă sunt doi asociați iar asociatul rămas nu dorește să continue ca asociat unic.

În cazul în care există mai mulți asociați, modul în care se pot moșteni părțile sociale depinde în mare măsură de prevederile actului constitutiv. Pe de o parte, în actul constitutiv pot exista prevederi care interzic dobândirea de către moștenitorii defunctului a calității de asociat. Aceasta nu înseamnă că moștenitorii pierd dreptul ci doar că nu pot dobândi calitatea de asociat, având doar dreptul la un  echivalent bănesc al părților sociale moștenite. Acest echivalent bănesc se calculează prin raportare la ultimul bilanț contabil aprobat și trebuie plătit de către societate, nu de către ceilalți asociați. Pe de altă parte, actul constitutiv poate permite dobândirea de către moștenitori a calității de asociat, dar să condiționeze dobândirea de acordul celorlalți asociați. Într-o asemenea situație, considerăm că după data decesului se impune convocarea cât mai urgentă a unei AGA în care asociații rămași să decidă dacă doresc sau nu să primească ca asociați pe moștenitorii defunctului.

În cazul în care nu există niciun impediment statutar privind dobândirea de către moștenitor a calității de asociat, acesta poate dobândi calitatea de moștenitor dacă îndeplinește condițiilor legale pentru a deține calitatea de asociat într-o societate cu răspundere limitată. Menționăm că inclusiv minorii pot dobândi prin moștenire calitatea de asociat, cu aplicarea prevederilor legale specifice protecției intereselor minorului.

Pentru mai multe informații privind acest subiect, contactați-ne la contact@heredio.ro sau 0744.606.201.

Articolul Moștenirea părților sociale din S.R.L. apare prima dată în Heredio.

Din acest motiv, a crescut numărul persoanelor care încep să-și planifice succesiunea din timp, când nu există presiunea vârstei sau a problemelor de sănătate.  Din experiența noastră, cel mai bun moment la care ar trebui să ne gândim la întocmirea unui testament sau la planificarea succesiunii este venirea în familie a unui copil. Lipsa unei planificări a succesiunii poate pune copilul minor în situațiile foarte nefericite în care moștenirea lăsată copilului este irosită în interesul altor persoane sau  în care copilul devine un adversar pentru restul membrilor familiei, fiind implicat în proceduri juridice și birocratice complicate. Iar planificarea succesiunii nu se rezumă doar la testament. Deși nu face parte din procedura succesorală, o procură acordată celuilalt părinte sau unui alt membru al familiei pentru situațiile, chiar temporare, în care unul sau ambii dintre părinți nu-și pot exprima voința, este esențială pentru vă asigura că și într-o asemenea situație (de exemplu în cazul în care unul dintre părinți se află în comă), creșterea, educarea și situația financiară a copilului nu vor avea de suferit.

Tipul de planificare a succesiunii care se recomandă fiecărei persoane depinde de mulți factori, dintre care enumerăm situația familială (persoane căsătorite, în concubinaj, cu copii din alte căsătorii etc), situația activelor (imobile, părți sociale sau acțiuni, drepturi de autor, active mobile valoroase etc) și situația veniturilor. În toate cazurile, un testament și o procură, bine întocmite, sunt suficiente pentru a evita ca familia dumneavoastră să fie nevoită să treacă prin  proceduri birocratice complicate și impredictibile, proceduri judecătorești consumatoare de timp și bani și stresul aferent acestora. Chiar dacă pe măsură ce familia și averea se vor dezvolta și modifica, prin venirea altor copii, dobândirea de noi active, divorț etc, se va impune modificarea testamentului sau a procurilor acordate, o planificare succesorală actualizată o dată la câțiva ani vă va scuti familia de costuri și pierderi de timp semnificative.

Dacă doriți să aflați mai multe despre planificarea moștenirii și ce demersuri ar trebui să faceți pentru a vă proteja familia și averea de efectele unei situații tragice și neașteptate, contactați-ne pentru a programa o consultație la contact@heredio.ro sau la telefon 0744.606.201

Articolul Părinții tineri trebuie să își planifice succesiunea din timp apare prima dată în Heredio.

1. Moștenitorii legali sezinari

Moștenitorii sezinari sunt soțul supraviețuitor, descendenții (copiii defunctului și descendenții acestora) și ascendenții privilegiați (părinții defunctului). De la data deschiderii succesiunii (data decesului) acești moștenitori dobândesc sezina, adică stăpânirea moștenirii și au dreptul să folosească și să administreze bunurile succesorale, fie că acestea sunt mobile sau imobile. Moștenitorii sezinari nu au nevoie de un certificat de moștenitor pentru a exercita aceste drepturi însă nici nu au dreptul de a efectua acte de dispoziție (de ex. vânzare, ipotecare) până la momentul definitivării dezbaterii succesorale. De exemplu, moștenitorii sezinari pot percepe chiriile datorate pentru un imobil care face parte din patrimoniul succesoral, pot introduce acțiuni în instanță pentru a recupera bunuri care fac parte sau ar fi trebuit să facă parte din patrimoniul succesoral, pot face reparații și pot închiria bunuri succesorale. De asemenea ei pot apăra în instanță succesiunea.

Regulile devoluțiunii succesorale se aplică și calității de moștenitor sezinar. Dobândesc această calitate doar acei moștenitori care fac parte din categoria moștenitorilor legali sezinari și care nu au renunțat la moștenire, nu sunt nedemni și nu au fost excluși de la moștenire de către persoane care au prioritate. De exemplu, ascendenții privilegiați sunt excluși de la moștenire și nu dobândesc nici dreptul de sezină dacă există descendenți care îndeplinesc condițiile necesare pentru a moșteni.

2. Moștenitorii legali nesezinari

Moștenitorii legali nesezinari sunt ascendenții ordinari (bunicii, străbunicii etc) și colateralii până la gradul al IV-lea (frați, surori, frații părinților, veri primari etc). Moștenitorii legali nesezinari dobândesc sezina, adică stăpânirea moștenirii, numai prin eliberarea certificatului de moștenitor, dar cu efect retroactiv din ziua deschiderii moștenirii. Aceasta înseamnă, de exemplu, că dacă între data deschiderii succesiunii și data eliberării certificatului de moștenitor, bunurile succesorale au produs venituri, acestea se cuvin moștenitorului nesezinar ale cărui drepturi au fost stabilite prin certificatul de moștenitor. Având în vedere că moștenitorii legali nesezinari dobândesc dreptul de sezină prin certificatul de moștenitor, ei dobândesc simultan și dreptul de dispoziție asupra bunurilor succesorale care li se cuvin, deci pot să vândă sau ipotecheze aceste bunuri.

3. Legatarii (Moștenitorii testamentari)

Modul în care legatarii intră în stăpânirea bunurilor care le-au fost lăsate prin testament diferă în funcție de întinderea legatului. Legatarul universal (cel care dobândește prin testament toată moștenirea) poate cere intrarea în stăpânirea de fapt a moștenirii de la moștenitorii rezervatari (soțul supraviețuitor, descendenții, ascendenții privilegiați) Dacă asemenea moștenitori nu există sau refuză, legatarul universal intră în stăpânirea moștenirii prin eliberarea certificatului de moștenitor.

Legatarul cu titlu universal (cel care dobândește prin testament o parte din moștenire) poate cere intrarea în stăpânirea de fapt a legatului de la moștenitorii rezervatari sau, după caz, de la legatarul universal intrat în stăpânirea moștenirii ori de la moștenitorii legali nerezervatari care au intrat în stăpânirea moștenirii, fie de drept, fie prin eliberarea certificatului de moștenitor.

Dacă asemenea moștenitori nu există sau refuză, legatarul cu titlu universal intră în stăpânirea moștenirii prin eliberarea certificatului de moștenitor. Legatarul cu titlu particular (cel care dobândește prin testament bunuri individualizate) poate cere predarea și executarea legatului de la  moștenitorii rezervatari sau, după caz, de la legatarul universal  sau cu titlu universal intrat în stăpânirea moștenirii ori de la moștenitorii legali nerezervatari care au intrat în stăpânirea moștenirii, fie de drept, fie prin eliberarea certificatului de moștenitor.

În cazul în care predarea și executarea legatului nu este posibilă pe cale amiabilă, legatarii se pot adresa instanței pentru obținerea drepturilor care li se cuvin. De asemenea, până la dobândirea sezinei asupra legatului, legatarii poate face acte de conservare asupra legatului, motiv pentru care este recomandat ca prevederile testamentare să fie foarte clare în privința obiectului legatului.

4. Există alternative contractuale și testamentare pentru a atenua lipsa sezinei

Astfel cum am arătat mai sus, moștenitorii nesezinari și legatarii nu dobândesc dreptul de folosi bunurile care li se cuvin prin succesiune de la data deschiderii succesiunii (data decesului) ci doar de la data obținerii certificatului de moștenitor sau a deciziei definitive a instanței care le stabilește drepturile. Prin urmare, există riscul ca aceste bunuri să fie folosite și administrate în acest interval de persoane care nu au un drept asupra lor și care pot încerca să tergiverseze dobândirea sezinei de moștenitorul sau legatarul îndreptățit.

Persoana care lasă moștenirea poate efectua anumite demersuri, atât prin testament cât și prin contracte încheiate în timpul vieții, pentru a se asigura că persoanele care vor beneficia de moștenire intră în stăpânirea acesteia cât mai rapid și fără intervenția instanței. În funcție de bunurile care sunt transmise prins succesiune, persoana care lasă moștenirea poate folosi prevederile contractului de mandat sau poate poate aporta bunurile respective la un patrimoniu fiduciar, o societate sau o asociație.

Prin clauze contractuale și testamentare specifice, se poate asigura că bunurile succesorale vor putea fi folosite imediat de către moștenitori sau legatari, chiar dacă aceștia nu intră în categoria moștenitorilor legali sezinari. De asemenea, se pot institui prevederi care garantează că folosirea și administrarea bunurilor succesorale nu va intra, nici măcar temporar, pe mâna unor persoane nedorite.

Articolul De la ce moment se pot folosi bunurile moștenite? apare prima dată în Heredio.

Scopul dezmoștenirii poate fi unul de sancțiune, în cazul în care cel care lasă moștenirea consideră că un moștenitor legal nu merită să dobândească cota din moștenire care i-ar reveni în caz de aplicare a principiilor moștenirii legale.

Dar dezmoștenirea poate interveni și atunci când testatorul consideră că o altă persoană decât moștenitorul legal dezmoștenit, are mai multă nevoie de bunurile lăsate prin moștenire și în acest scop diminuează cota parte care se cuvine moștenitorului legal dezmoștenit sau chiar îl înlătură total de la moștenire.

Oricare ar fi motivul pentru care cineva alege să dezmoștenească un moștenitor legal, trebuie respectate anumite reguli, pe care le vom prezenta în continuare.

Pentru a dezmoșteni pe cine este obligatorie întocmirea unui testament deoarece dezmoștenirea se face doar printr-o prevedere în testament. Poate fi directă, când se indică în mod expres moștenitorul care este înlăturat de la moștenire sau indirectă, când testatorul instituie unul sau mai mulți legatari, reducând cota moștenitorului legal. De asemenea, dezmoștenirea poate fi totală când cel dezmoștenit nu mai primește nimic sau parțială, când celui dezmoștenit doar i se diminuează cota parte care i-ar reveni ca moștenitor legal.

Dezmoștenirea nu poate afecta rezerva succesorală a moștenitorilor rezervatari (soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați ai defunctului).  Prin urmare, un moștenitor rezervatar care a fost dezmoștenit fără a se ține cont de rezerva sa succesorală, poate să solicite în instanță respectarea drepturilor sale de moștenitor rezervatar. În această situație este foarte important ca testamentul să fie redactat de o manieră profesionistă, pentru a nu da naștere la litigii. Iar în cazul în care se dorește ca o anumită persoană să primească cât mai puțin posibil din moștenire, chiar dacă este moștenitor rezervatar, procedura de planificare a moștenirii poate implica anumite demersuri anterioare deschiderii testamentului, pe care le putem discuta cu clienții în funcție de situația particulară a fiecăruia.

Deși nu este recomandat, testamentul poate să prevadă doar clauze privind dezmoștenirea, fără a reglementa ce se întâmplă cu moștenirea rămasă sau cine va beneficia de pe urma moștenirii. În această situație, moștenirea va fi împărțită conform prevederilor legale, moștenitorii care vin în concurs cu cel dezmoștenit sau clasele subsecvente urmând să beneficieze de pe urma dezmoștenirii.  Pentru a asigura o împărțire a moștenirii cât mai rapidă și lipsită de litigii, recomandăm că în eventualitatea unei dezmoșteniri aceasta să fie dublată de prevederi testamentare care să stabilească beneficiarii dezmoștenirii.

Oricare ar fi motivele și limitele dezmoștenirii, aceasta trebuie făcută într-un mod profesionist deoarece, după moartea testatorului, orice defect al testamentului poate fi exploatat de cei dezmoșteniți, care pot cere în instanță anularea prevederii testamentare prin care au fost dezmoșteniți.

Articolul Dezmoștenirea apare prima dată în Heredio.

Legislația din România nu reglementează concubinajul, acesta fiind privit doar ca o stare de fapt, care nu creează drepturi și obligații civile similare căsătoriei. Prin urmare, indiferent de durata concubinajului sau de existența unor copii născuți din acest concubinaj, concubinul nu are niciun drept legal de moștenire asupra bunurilor partenerului său de viață. În lipsa unui testament, la decesul unuia dintre concubini, concubinul supraviețuitor nu va primi niciun bun din moștenire, întreaga moștenire urmând să fie atribuită moștenitorilor legali, conform regulilor stabilite de lege.

Concubinul poate veni la moștenire doar pe cale testamentară. În acest scop este obligatorie întocmirea unui testament prin care concubinul supraviețuitor să fie desemnat legatar, adică să dobândească toate sau o parte din bunurile defunctului. În cazul în care există moștenitori rezervatari (soț supraviețuitor, descendenții sau părinții defunctului), testamentul prin care concubinul supraviețuitor dobândește calitatea de legatar trebuie să respecte rezerva succesorală, adică să nu afecteze partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinței defunctului.

Bunurile dobândite în timpul vieții de către concubini

Moștenirea privește exclusiv bunurile defunctului sau cotele părți pe care defunctul le deține în coproprietate cu alte persoane. Deoarece în timpul vieții concubinii pot achiziționa bunuri împreună, este deseori dificil să se stabilească care sunt bunurile concubinului decedat. Deoarece între concubini nu se creează raporturi juridice cu reglementare specială, cum este cazul soților, stabilirea bunurilor care fac parte din masa succesorală se va face conform regulilor partajului. Astfel, în cazul bunurilor pentru care există un regim de publicitate și acestea sunt înscrise doar pe numele defunctului, concubinul supraviețuitor trebuie să dovedească în ce măsură a contribuit la achiziționarea acestora. În ceea ce privește bunurile mobile pentru care nu există un regim de publicitate, se prezumă că cel care se află în posesia lor este proprietarul. Astfel, mobilele, bijuteriile și alte valori aflate în apartamentul proprietatea exclusivă a unuia dintre concubini, sunt prezumate a fi ale acestuia. Pentru toate aceste situații, concubinul supraviețuitor poate face dovada că a contribuit la achiziționarea bunurilor respective, însă în practică această dovadă este foarte greu de făcut deoarece implică administrarea de probe din care să rezulte contribuțiile invocate. Pentru acest motiv recomandăm ca persoanele aflate în relație de concubinaj să-și întocmească întotdeauna testament, evitându-se astfel situații conflictuale cu alți membrii ai familiei sau proceduri judiciare de durată privind stabilirea cotei părți de proprietate asupra bunurilor dobândite în timpul concubinajului.

Situația convențiilor de parteneriat civil încheiate în alte state

Din punct de vedere al moștenirii, parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de același sex încheiate în străinătate fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini nu sunt recunoscute în România. Astfel, dacă moștenirea este dezbătută conform dreptului român, partenerul supraviețuitor nu are calitatea de moștenitor legal, chiar dacă în statul în care s-a încheiat parteneriatul civil acesta ar fi putut moșteni chiar în lipsa unui testament.

Prin urmare, situația persoanelor care au încheiate parteneriate civile în alte state este similară, din punct de vedere al dreptului românesc, cu situația concubinilor. Partenerul moștenitor poate veni la moștenire doar pe cale testamentară, adică ca persoană desemnată de defunct într-un testament întocmit conform dreptului român.

Situația copiilor concubinilor

Spre deosebire de concubinul supraviețuitor, copilul născut dintr-o relație de concubinaj dobândește calitatea de moștenitor legal al părinților săi. Din acest punct de vedere nu este nicio diferență între copiii născuți în afara căsătoriei și cei născuți din părinți căsătoriți Chiar dacă defunctul avea atât copii din căsătorie cât și copii rezultați din afara căsătoriei, aceștia sunt tratați egal din punct de vedere al moștenirii. De tratament egal beneficiază și copiii adoptați, ei venind la moștenirea părinților adoptivi în calitate de moștenitori legali, cu drepturi egale cu ale celorlalți copii.

Pe de altă parte, dacă copilul este doar al unuia dintre concubini, el va veni doar la moștenirea părintelui său, chiar dacă ambii concubini au participat la creșterea acestuia. În acest caz, copilul poate veni la moștenirea concubinului care nu îi este părinte doar pe care testamentară, cu respectarea drepturilor moștenitorilor rezervatari.

Articolul Dreptul concubinului la moștenire apare prima dată în Heredio.