Dezmoștenirea reprezintă înlăturarea de la moștenire, în tot sau în parte, a unui moștenitor legal.
Scopul dezmoștenirii poate fi unul de sancțiune, în cazul în care cel care lasă moștenirea consideră că un moștenitor legal nu merită să dobândească cota din moștenire care i-ar reveni în caz de aplicare a principiilor moștenirii legale.
Dar dezmoștenirea poate interveni și atunci când testatorul consideră că o altă persoană decât moștenitorul legal dezmoștenit, are mai multă nevoie de bunurile lăsate prin moștenire și în acest scop diminuează cota parte care se cuvine moștenitorului legal dezmoștenit sau chiar îl înlătură total de la moștenire.
Oricare ar fi motivul pentru care cineva alege să dezmoștenească un moștenitor legal, trebuie respectate anumite reguli, pe care le vom prezenta în continuare.
Pentru a dezmoșteni pe cine este obligatorie întocmirea unui testament deoarece dezmoștenirea se face doar printr-o prevedere în testament. Poate fi directă, când se indică în mod expres moștenitorul care este înlăturat de la moștenire sau indirectă, când testatorul instituie unul sau mai mulți legatari, reducând cota moștenitorului legal. De asemenea, dezmoștenirea poate fi totală când cel dezmoștenit nu mai primește nimic sau parțială, când celui dezmoștenit doar i se diminuează cota parte care i-ar reveni ca moștenitor legal.
Dezmoștenirea nu poate afecta rezerva succesorală a moștenitorilor rezervatari (soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați ai defunctului). Prin urmare, un moștenitor rezervatar care a fost dezmoștenit fără a se ține cont de rezerva sa succesorală, poate să solicite în instanță respectarea drepturilor sale de moștenitor rezervatar. În această situație este foarte important ca testamentul să fie redactat de o manieră profesionistă, pentru a nu da naștere la litigii. Iar în cazul în care se dorește ca o anumită persoană să primească cât mai puțin posibil din moștenire, chiar dacă este moștenitor rezervatar, procedura de planificare a moștenirii poate implica anumite demersuri anterioare deschiderii testamentului, pe care le putem discuta cu clienții în funcție de situația particulară a fiecăruia.
Deși nu este recomandat, testamentul poate să prevadă doar clauze privind dezmoștenirea, fără a reglementa ce se întâmplă cu moștenirea rămasă sau cine va beneficia de pe urma moștenirii. În această situație, moștenirea va fi împărțită conform prevederilor legale, moștenitorii care vin în concurs cu cel dezmoștenit sau clasele subsecvente urmând să beneficieze de pe urma dezmoștenirii. Pentru a asigura o împărțire a moștenirii cât mai rapidă și lipsită de litigii, recomandăm că în eventualitatea unei dezmoșteniri aceasta să fie dublată de prevederi testamentare care să stabilească beneficiarii dezmoștenirii.
Oricare ar fi motivele și limitele dezmoștenirii, aceasta trebuie făcută într-un mod profesionist deoarece, după moartea testatorului, orice defect al testamentului poate fi exploatat de cei dezmoșteniți, care pot cere în instanță anularea prevederii testamentare prin care au fost dezmoșteniți.
