Posibilitatea concubinului de a veni la moștenire
Legislația din România nu reglementează concubinajul, acesta fiind privit doar ca o stare de fapt, care nu creează drepturi și obligații civile similare căsătoriei. Prin urmare, indiferent de durata concubinajului sau de existența unor copii născuți din acest concubinaj, concubinul nu are niciun drept legal de moștenire asupra bunurilor partenerului său de viață. În lipsa unui testament, la decesul unuia dintre concubini, concubinul supraviețuitor nu va primi niciun bun din moștenire, întreaga moștenire urmând să fie atribuită moștenitorilor legali, conform regulilor stabilite de lege.
Concubinul poate veni la moștenire doar pe cale testamentară. În acest scop este obligatorie întocmirea unui testament prin care concubinul supraviețuitor să fie desemnat legatar, adică să dobândească toate sau o parte din bunurile defunctului. În cazul în care există moștenitori rezervatari (soț supraviețuitor, descendenții sau părinții defunctului), testamentul prin care concubinul supraviețuitor dobândește calitatea de legatar trebuie să respecte rezerva succesorală, adică să nu afecteze partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinței defunctului.
Bunurile dobândite în timpul vieții de către concubini
Moștenirea privește exclusiv bunurile defunctului sau cotele părți pe care defunctul le deține în coproprietate cu alte persoane. Deoarece în timpul vieții concubinii pot achiziționa bunuri împreună, este deseori dificil să se stabilească care sunt bunurile concubinului decedat. Deoarece între concubini nu se creează raporturi juridice cu reglementare specială, cum este cazul soților, stabilirea bunurilor care fac parte din masa succesorală se va face conform regulilor partajului. Astfel, în cazul bunurilor pentru care există un regim de publicitate și acestea sunt înscrise doar pe numele defunctului, concubinul supraviețuitor trebuie să dovedească în ce măsură a contribuit la achiziționarea acestora. În ceea ce privește bunurile mobile pentru care nu există un regim de publicitate, se prezumă că cel care se află în posesia lor este proprietarul. Astfel, mobilele, bijuteriile și alte valori aflate în apartamentul proprietatea exclusivă a unuia dintre concubini, sunt prezumate a fi ale acestuia. Pentru toate aceste situații, concubinul supraviețuitor poate face dovada că a contribuit la achiziționarea bunurilor respective, însă în practică această dovadă este foarte greu de făcut deoarece implică administrarea de probe din care să rezulte contribuțiile invocate. Pentru acest motiv recomandăm ca persoanele aflate în relație de concubinaj să-și întocmească întotdeauna testament, evitându-se astfel situații conflictuale cu alți membrii ai familiei sau proceduri judiciare de durată privind stabilirea cotei părți de proprietate asupra bunurilor dobândite în timpul concubinajului.
Situația convențiilor de parteneriat civil încheiate în alte state
Din punct de vedere al moștenirii, parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de același sex încheiate în străinătate fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini nu sunt recunoscute în România. Astfel, dacă moștenirea este dezbătută conform dreptului român, partenerul supraviețuitor nu are calitatea de moștenitor legal, chiar dacă în statul în care s-a încheiat parteneriatul civil acesta ar fi putut moșteni chiar în lipsa unui testament.
Prin urmare, situația persoanelor care au încheiate parteneriate civile în alte state este similară, din punct de vedere al dreptului românesc, cu situația concubinilor. Partenerul moștenitor poate veni la moștenire doar pe cale testamentară, adică ca persoană desemnată de defunct într-un testament întocmit conform dreptului român.
Situația copiilor concubinilor
Spre deosebire de concubinul supraviețuitor, copilul născut dintr-o relație de concubinaj dobândește calitatea de moștenitor legal al părinților săi. Din acest punct de vedere nu este nicio diferență între copiii născuți în afara căsătoriei și cei născuți din părinți căsătoriți Chiar dacă defunctul avea atât copii din căsătorie cât și copii rezultați din afara căsătoriei, aceștia sunt tratați egal din punct de vedere al moștenirii. De tratament egal beneficiază și copiii adoptați, ei venind la moștenirea părinților adoptivi în calitate de moștenitori legali, cu drepturi egale cu ale celorlalți copii.
Pe de altă parte, dacă copilul este doar al unuia dintre concubini, el va veni doar la moștenirea părintelui său, chiar dacă ambii concubini au participat la creșterea acestuia. În acest caz, copilul poate veni la moștenirea concubinului care nu îi este părinte doar pe care testamentară, cu respectarea drepturilor moștenitorilor rezervatari.
